E întotdeauna timp pentru a vota!

Năstruşnicele aventuri ale lui PR

Cine este PR? Un copil. La fel ca tine, sau ca mine. Un împătimit al jocurilor pe calculator, al desenelor animate şi al cartofilor prăjiţi. Colecţionar de maşinuţe şi roboţei. Puiul mamei şi voinicul tatei. Răsfăţatul bunicilor şi spaima vecinilor. Un pui de om mic şi neastâmpărat, cu argint viu prin vene şi o gură cât o şură. Alimentat de un motor de 140 CP, care generează întrebări într-un mod continuu…cel mai adesea întrebări fără răspuns. Multilateral dezvoltat, rivalizând cu Leo. Cum care Leo? Leonardo da Vinci, bineînţeles. Căci şi lui PR îi place să inventeze lucruri. Până acum a inventat Problema, dar pentru că sistemul este încă perfectibil, PR munceşte din greu, de dimineaţa până seara, să pună în aplicare diverse teorii despre crearea de probleme, spre disperarea părinţilor săi. Ştiu. Nu aveţi o părere prea bună despre PR. Şi totuşi, v-aş ruga să vă aduceţi aminte că aşa sunteţi şi voi. Sau aţi fost…înainte de a ne grăbi cu toţii să îl oropsim pe săracul PR.
De altfel, el are şi părţi bune. Iar seara, după o luptă vajnică împotriva murdăriei acumulate pe parcursul zilei, se transformă brusc, în cel mai cuminte copil din Univers. De obicei, mami sau tati îi citesc lui PR din cartea cu aventuri a lui Harry Potter. Îl îndrăgeşte atât pe micul Harry, încât, probabil, numele lui ar fi fost HP, dacă nu ar fi putut fi lesne confundat cu compania de monştrii electrici…
Dar destul despre PR. Cred că v-aţi făcut o idee până acum despre cum este protagonistul nostru. Cert este că, încercând să pătrundă în lumea magiei şi tot decupând cerul cu bagheta sa fermecată, PR, chiar ajunge să descopere magia. Descoperă cuvântul şi puterea lui nemărginită. Şi de acum, problemele pe care le-a tot inventat, încep să devină funcţionale. Este răpit de o Baba-Cloanţa. Dar o Baba-Cloanţa modernă şi deloc urâtă. Înaltă, cu fustă scurtă şi tocuri, cu ochii mari şi buze mici, cu părul lung şi mintea scurtă. Vrăjitoarea îl duse pe PR pe tărâmul său, un loc sinistru, situat undeva între cer şi pământ şi unde nu zăreai nici ţipenie de om. Îl duse pe tărâmul Lliliputanumaku. Liliputanumaku. Cică Liliputanumaku. Cine a mai auzit de aşa ceva? De un astfel de loc?
Nimeni. Şi aşa, micul nostru PR ajunse slujitorul vrăjitoarei, care îl puse la tot felul şi felul de munci. Şi pentru că răutatea vrăjitoare nu avea margini, ea îi şterse lui PR din minte propriul nume, amuzându-se straşnic să îi găsească tot felul de denumiri. Câte una pt fiecare zi.
La început, Pr, sau Amos (Kendall), cum era numele lui din acea zi, fuse nevoit să scrie discursurile Babei-Cloanţa pentru întâlnirile cu supuşii săi. Apoi, Phineas (tot PR, bineînţeles), a trebuit să organizeze evenimente, pentru că şi vrăjitoarele, pt a avea randament, trebuiau distrate. Într-adevăr, nu a mai fost nevoie să o inventeze pe bătrâna Heth, pentru ca tărâmul abunda de babe bătrâne, urâte şi fără dinţi.
Apoi răzmeriţa s-a instaurat şi în cadrul celor 13 colonii ale tărâmului Liliputanumaku. Adams(PR) a devenit liderul mişcării de rezistenţă în rândul coloniilor de vrăjitoare şi a înţeles că este important să se facă auzit, să transmită versiunea proprie asupra evenimentelor pentru a susţine public “Vrăjituţiunile”
S.Adams înţelege importanţa unităţii în rândul vrăjitoarelor şi a a angrenării lor în structuri formale precum The Dothers of Witches.
Conştient că numai aşa ar putea scăpa de sub stăpânirea Babei-Cloanţa, Adams, un adept al stage-events-urilor, pune la cale celebrul The Liliputanumaku Tea Party, care marchează atitudinea asumată a coloniştilor faţă de Independenţă.
După ce reuşeşte să evadeze, Lee, căci micul Pr tot nu scăpase de blestemul vrăjitoarei şi nu îşi regăsise numele, se spovedeşte smerit şi îşi face lui însuşi o promisiune: “Jur să spun adevărul şi numai adevărul, aşa să mă ajute Dumnezeu!”
Devine consilier pentru miliardarii Rockefeller, implicaţi în scandalul “Masacrul de la Ludlow” Lee încurajează transparenţa în cadrul Colorado Fuel & Iron Company şi câştigă încrederea opiniei publice.
Dar pentru că nu mai putea suporta lipsa unui nume, PR, numit acum Bernays, decide să îşi regăsească numele.
Şi se documentează….se documentează, se documentează.
Sondează opinia publică şi spre final…planifică şi declanşează campania de găsire a numelui. Pe parcurs însă, pentru că documentele nu aveau un gust prea bun, descoperă şunca şi plasele de păr pentru femei.
Totul este însă în zadar. Pr nu îşi aminteşte numele lui şi pace. Şi atunci deznădăjduit, se apucă să îşi scrie necazurile. Şi scrie, şi scrie…şi tot scrie…până când, la pagina 666 îşi aduce aminte numele său. PR, DA!!! Asta era cuvântul mult căutat. Pr se numeşte el . Şi odată cu numele găsit, se destramă şi blestemul vrăjitoarei. Pr se regăseşte în casa familiei sale, în patul moale şi pufos, plin de lene şi alint. Dar, pt că a învăţat o lecţie importantă, acum nu se mai joacă cu cuvintele, deşi continuă să mai inventeze probleme. Şi făcându-se el aşa copil cuminte, a şi fost declarat de altfel, cel mai cuminte copil al secolului XX(era singurul copil al familiei…dar, ce mai contează?)
Şi a crescut fericit…până la adânci bătrâneţi.

Ivona

Beţia de putere

*Versurile protagonistei sunt de altfel valabile pentru o clasa mai mare de persoane.

Pare surprinzător, dar astăzi voi vorbi despre beţie. Nu orice tip de beţie, bineînţeles, pentru că ştim cu toţii, preferăm lucrurile deosebite, care ne fac şi pe noi să ne simţim deosebiţi. Vanitate? Sau dorinţa de a nu fi ca ceilalţi? Nu ştiu şi nici nu mă interesează, de altfel.
Cert este că voi aduce în discuţie o beţie atipică, beţia puterii. Acea stare de tulburare, de uitare de sine pe care ţi-o provoacă licoarea  rară a zeilor numită…PUTERE.
Care sunt simptomele?
Mai întâi, o stare de ameţeală, generată de respectul acordat de către toţi ceilalţi. Nu contează că este vorba de o cinstire interesată şi că fiecare este direct interesat să aibă bune relaţii cu cel ajuns acum puternic. Cu cât osanalele sunt mai numeroase şi cu cât transformarea mai bruscă, cu atât şansele ca patima băuturii să atingă şi persoana în cauză (consumatorul nostru ipotetic) cresc.
Apoi, urmează o temporară stare de regresie a efectelor poţiunii. Protagonistul nostru conştientizează faptul că acum îşi poate materializa planurile sale, că poate face infinit mai multe lucruri…Iar această bogată gamă de posibilităţi îl sperie, îi induce un nedefinit sentiment de teamă. Dar repet. Este vorba de o nesiguranţă temporară, de o etapă intermediară, care face trecerea spre adevărata stare de beţie.
Starea de ebrietate. Planurile încep să fie puse încet-încet, în aplicare. Se constată prezenţa unei aroganţe incipiente, datorată faptului că persoana al cărei comportament îl analizăm se simte uşor superioară celorlalţi. Activitatea cerebrală este din ce în ce mai afectată, iar capacităţile comunicaţionale suferă un proces de transformare. Adevărul devine din ce în ce mai dificil de exprimat şi observăm apariţia unui nou tip de limbaj. Diferă de la persoană la persoană iar definitorie este ascunderea adevărului.
Dependenţa. Persoana a pierdut orice contact cu realitatea. Trăieşte într-o lume a ei şi este dispusă să facă absolut orice pentru mai multă putere. Începe să se considere deasupra morţii şi a vieţii, să se creadă… invincibilă.
Dar ce relevanţă ar putea avea descrierea procesului? Aparent niciuna.
Corelând însă cu una dintre ideile lui Nietzsche : „Esenţa cea mai intimă a existenţei este voinţa de putere”, am putea concluziona că toţi suntem însetaţi de putere. Unii o obţin, alţii tânjesc după ea. Toţi am băut, măcar pentru o clipă din cupa puterii. Prea puţin însă. Ne-am obişnuit cu gustul, dar nu am putut procura mai multă poţiune. Şi poate că aici am putea găsi soluţia antagonismului dintre omul politic şi cetăţean.
Omul politic consideră că are tot dreptul de a-şi impune voinţa, pe când omul obişnuit ar vrea să fie el PUTERNIC.
Din această perspectivă, poate nu suntem îndreptăţiţi să judecăm, devreme ce suntem croiţi după acelaşi calapod.

Ivona

Impresii de la conferinţe.

Iată-mă ajunsă acasă după ziua a doua de conferinte la care am participat şi eu. A fost o experienţă plăcută, cred, pe alocuri (adica la ultima conferinţă) dezamăgitoare, dar în principiu destul de educativă. Dacă nu ai participat şi eşti cât de cât cunoscător în domeniu, nu dispera, nu ai pierdut mare lucru. Dacă nu ai participat şi eşti boboc prin facultate, ca atare uşor impresionabil, atunci pot să-ţi spun că ai pierdut o ocazie de a interacţiona cu oameni suficient de deştepti ca sa-ţi împărtăşească o serie de „chestii” (ca să citez un coleg participant la olimpiade) de-ale comunicatorilor.

Prima conferintţă (PR comercial vs. PR politic) după mine a fost cea mai interesantă din perspectica viitorilor oameni de PR asta pentru că s-au prezentat campanii deştepte pentru a-ţi pune în mişcare cel puţin un neuron. Speakerii de nota 10.

Şi ajungem şi la poveştile din campanie cu PNL, PC si PD-L-ul.

Bilă neagră: de cum au intrat invitaţii s-au făcut comozi, mult prea comozi, absolut toţi au vorbit la telefon în timpul conferinţei, unii cu mai puţină jenă decât alţii iar Victor Ciutacu a moderat a la talk show televizat; povesteau, se amuzau, mai mult între ei şi mai putin cu restul lumii.

Bilă albă: aflăm informaţii care, dacă nu au un caracter surprinzător, cu siguranţă au stârnit interesul. Aflăm deci că într-o campanie ziua cea mare, a alegerilor, beneficiaza de tactici aparte în zona rurală precum mobilizarea eficientă a maşinilor în care să încapă cât mai mulţi alegători. De asemenea, foarte interesantă mi sa parut şi cercetarea prezentată de doamna Săftoiu conform căreia, tot în mediul rural, viaţa românului nostru e guvernată de serioase principii creştinesti care-l împiedică să primească sponsorizări  decât o singură dată când se jură cu mâna pe biblie că o să- l rasplatească pe sponsor cu un vot. Concluzia: sari primul pe el ca sa nu ţi-l ia altul înainte.

Şi dacă aflând lucrurile astea îţi pui problema moralităţii nu uita că Victor Ciutacu te sfatuieşte ca în sfera politică să te ghidezi după singurul Dumnezeu, Monitorul Oficial, căci problema nu trebuie pusă în termenii moralităţii ci în cei ai legalităţii. Pe scurt, o conferinţă incitantă.

Livia

Învăţăturile lui Traian Băsescu către fiica sa EBA

Zilele astea, răsfoind nişte pagini ale unor cărţi pe cale de dezmembrare şi urât mirositoare, ochii mi-au căzut asupra Învăţăturilor lui Neagoe Basarab şi mă gândeam, asta din lipsa unei alte ocupaţii de înălţare intelectuală, încotro se îndreaptă viaţa polítică pe plaiul mioritic. Citeam despre obiceiurile din acele vremuri şi urmăream valorile promovate de acele opere parenetice, care aveau scopul de a forma o educaţie aleasă polítică, socială şi morală principilor moştenitori şi viitorilor conducători ai ţinutului. Citind încercam să-mi transpun “sfaturile” politice la realitatea din zilele noastre. Rezultatul: un zâmbet cu reale şanse de transformare în hohote de râs. Să vedem, omul politic din cele vremuri, also known as boier “trebuie numit de Domn, după ce-i cunoaşte el personal vrednicia, iar nu după îndemnul unora sau altora” căci aceştia au luat mită şi funcţionează pe principiul “ce-ţi zic ţie, pentru dânşii.

Nu cred că de atunci s-au schimbat prea mult ameninţările de care trebuie să fie conştient Domnitorul modern: “sfaturile” si acum exista acolo unde exista interes iar interesul întotdeauna este personal şi nu cinsteşte binele public. Chiar şi vrednicia mai e, ce-i drept, definiţia termenului a evoluat, să spunem. Nu trebuie decât să ascult actualul Domn al ţării, susţinător al unui proaspăt principiu intitulat “autonomie culturala”, cum cântă la poarta ungurilor în încercarea de a-i învăţa pe ei cântecelul pe care să-l recite, la rândul lor, la alegerile prezidentiale. De câtă vrednicie trebuie să dai dovadă!

Tare sunt curioasă dacă ar fi ca Traian Băsescu să-şi expună sfaturile si principiile politice într-o lucrare de tip Ghidul etic al politicianului în 2009 pentru fiica mea Elena cu ce sfaturi şi-ar educa odrasla. Poate…

Iubita mea fiica, înainte de toate se cade să nu trăieşti în fală deşartă, multele haine, multele podoabe (toate cele de 8000 de euro), mulţimea de cai (sau calul în contextul Bucureştiului), clădirile să lipsească. Caută să te lipseşti de clădiri aşa cum şi sora ta se mulţumeşte doar cu un apartament şi o mansardă; câtă vreme eşti politician ai “palate” când eşti la PE îţi ajunge vatra părintească…

Şi sfaturile pot continua…

Livia.