Deşi un pic întârziat, scriu acum despre cum s-a desfăşurat prezentarea noastră. Asta e ceea ce aş vrea să regăsesc şi eu pe blogurile celorlalte echipe (pe care nu le văd ca fiind rivale, ci doar competitoare, având în vedere că fiecare va avea un alt client, deci nu aceeași temă de rezolvat). Fără să abordez teme filozofice sau psihologice, probleme existențiale sau de altă natură, şi fără altă introducere, trec la subiect.
Fiind penultima echipa care s-a prezentat, considerând şi decalarea programului stabilit, unii dintre membrii echipei erau obosiţi, alţii nervoşi, altora le creșteau emoţiile.
Am intrat în sală, şi după primul minut, am fost întrerupţi. Ştiam de mult că limba română are multe înţelesuri diferite, dar am fost surprins să aflu că au existat neclarităţi de înţelegere a sensului într-un caz care mi se pare foarte clar. Cu siguranţă juriul se aştepta să descopere la noi neclarităţi, scăpări, bâlbâieli. Cu aceeaşi siguranţă nu mă aşteptam să descoperim noi la juriu.
Ni s-a imputat faptul că noi nu am înţeles tema pe care o aveam de făcut. Reamintesc formularea enunţului:
Realizarea unei campanii de convingere a electoratului să voteze pentru schimbarea tipului de republică, în cadrul unui Referendum. Aveţi de ales între 2 situaţii ipotetice, în care s-ar organiza un Referendum pentru transformarea Statutui Roman în: a) republica de tip parlamentar; b) republica de tip prezidenţial.
Acolo ni s-a spus că trebuia să alegem un tip de republică şi să o comparăm cu cealaltă – în cazul nostru, alegând regimul prezidenţial, ar fi trebuit comparat cu cel parlamentar. Toate campaniile acestea, din orice domeniu, nu se fac raportându-ne la un spaţiu ireal, fictiv sau nepământean. Aşa că şi noi, am plecat de la existenţa stării de fapt din România, adică de la acest hibrid de regim semi-prezidenţial pe care îl avem. (Chiar aş vrea să aflu câte dintre echipele participante au înţeles că bătălia câştigării referendumului se dă între cele două tipuri de republică propuse, şi nu între una dintre acestea cu cea existentă de fapt). În opinia juriului, actualul regim (semiprezidenţial) ar organiza un referendum în care le-ar impune oamenilor să aleagă între un regim parlamentar şi unul prezidenţial, nedându-le posibilitatea de a păstra sistemul existent (decât probabil în condiţiile nevalidării referendumului din diverse motive). Adică mai pe româneşte: “Cetăţeni, tipul de republică pe care o conducem e praf, aşa că alegeţi între celelalte două, că oricare din ele e mai bună).
Puteam merge pe ideea republicii parlamentare, că ar fi fost mult mai comod, având în vedere că toate republicile europene, cu excepția Belarusului, sunt parlamentare. Chiar dacă ştiam că e mai greu de susţinut, ne-am adaptat nevoilor românilor, cum reies din diferite sondaje, şi am ales celălalt tip. La afirmaţia noastră că unul din aspectele republicii prezidenţiale constă şi în stabilitatea politică, un membru al juriului ne-a spus că şi Ceauşescu a fost preşedinte 25 de ani şi că a fost rău. Noi am gândit din nou republica ca fiind democratică, şi nu dictatorială, deci una în care preşedintele ar fi ales pe un număr de 4-5 ani, cu posibilitatea eventuală a dreptului la două mandate, deci comparaţia făcută nu era binevenită.
Un alt membru al juriului s-a pierdut la un moment dat, ceea ce e posibil din cauza solicitării şi a oboselii, afirmând că doar în SUA nu există premier. Cand ne refeream la stabilitate politică, noi aveam în vedere că şeful statului este şi şeful guvernului, aşa cum este nu doar în SUA, ci şi în alte republici prezidenţiale, precum Brazilia, Argentina, Venezuela ş.a. Este adevărat, în Belarus există un premier numit de şeful statului.
În rest, nu pot spune că întrebările puse nu au fost realiste sau că nu au fost de bun simţ. Am înţeles perfect pragmatismul juriului, ceea ce denotă că tema noastră nu era pentru o situaţie pur teoretică. Tot respectul. Unii membri ai echipei au fost nemulţumiţi. Putea fi mai rău, dar cu siguranţă, – prin aportul, coeziunea şi înţelegerea fiecăruia – va fi mai bine.
IL CAPO (Ştefan)
Ehhh, dragii nostri,
mare grija ca v-au scapat unele lucruri, spuneti ca: “Puteam merge pe ideea republicii parlamentare, că ar fi fost mult mai comod, având în vedere că toate republicile europene, cu excepția Belarusului, sunt parlamentare.” Si atunci ce facem cu Cipru, Franta, Malta, Macedonia, Austria, Finlanda, Irlanda s’apoi nu chiar toate sunt republici…
Multa bafta!!!
Dragă Cristina,
Nu e chiar aşa cum zici tu. Documentându-mă din nou, aş putea înţelege de ce ai fost (se)dusă în eroare de anumite informaţii pe care le găseşti.
În primul rând, am spus “toate republicile europene…”, nu “toate statele europene”, ca să poţi trage un ghiont că “s’apoi nu chiar toate sunt republici…”. Clar nu reiese că am crezut asta.
Acum, să le luăm pe rând pe cele menţionate de tine…
1. Cipru. Este întradevăr, prin constituţia din 1960, o republică prezidenţială. Dar în urma ocupării şi proclamării Republicii Turce a Cirprului de Nord, în 1974, definită ca şi republică semi-prezidenţială, s-a pus de tot sub semnul întrebării prezidenţialitatea Repubicii Cipru. Şi in fond, dimensiunea teritorială şi demografică nu mă îndreptăţea să o consider un model pentru republica noastră.
2. Franţa. În fraza scrisă, e de la sine înţeles că mă refeream strict la republici prezidenţiale şi parlamentare, excluzând din start pe cele semi-prezidenţiale. Nu m-am gândit că pentru persoanele care citesc articolul, adică avizate, mai este nevoie să pun între virgule sau eventual cu un asterix şi republicile semi-prezidenţiale.
3. Malta. Este clar o republică parlamentară, în care preşedintele ales de Camera Reprezentanţilor are un rol ceremonial. Folosesc modelul Westminster…
4. Macedonia. Şi ea o democraţie parlamentară. Rolul preşedintelui este aproape ceremonial, puterea reală fiind în mâinile Preşedintelui Guvernului (compus din coaliţia unor partide în legislativul unicameral – Sobranie).
5. Austria. Este o republică parlamentară prin constituţia din 1920, modificată. Preşedintele, ales prin vot direct pe 6 ani, nu atinge totuşi puterile Cancelarului Austriei.
6. Finlanda. În unele surse o găseşti ca având un sistem semi-prezidenţial, în altele ca unul parlamentar. Oriucm, puterile preşedintelui sunt mai scăzute decât în urmă cu 20 de ani. Parlamentul alege prim-ministrul, care conduce Guvernul. Potrivit constituţiei, “puterea guvernamentală este exercitată de Preşedintele Republicii şi Guvern, membrii căruia trebuie să aibă încrederea Parlamentului”.
7. Irlanda. Este în mod indubitabil o republică parlamentară, preşedintele având un rol decorativ.
Sper că am reuşit să te mai lămuresc puţin, şi că fraza mea nu a mai încurcat şi alţi cititori.
Ca să fiu eu cel care face revenirea la subiectul articolului, într-un referendum nu este posibil, din punct de vedere constituţional, să alegi între ceva şi altceva (exemplu: între republică prezidenţială sau parlamentară), pentru că pe buletinul de vot există o singură întrebare la care răspunsurile sunt “DA” sau “NU”. Din punctul ăsta de vedere, dacă juriul a interpretat referendumul ca o alegere între A şi B este eronat. Cred că asta este destul de clar pentru toată lumea.
Cât despre Franţa lui Sarkozi, şi mie mi se pare că începe să semene cu o republică prezidenţială, chiar dacă din punct de vedere tehnic nu putem încă vorbi de aşa ceva.