Impresii de la conferinţe.

Iată-mă ajunsă acasă după ziua a doua de conferinte la care am participat şi eu. A fost o experienţă plăcută, cred, pe alocuri (adica la ultima conferinţă) dezamăgitoare, dar în principiu destul de educativă. Dacă nu ai participat şi eşti cât de cât cunoscător în domeniu, nu dispera, nu ai pierdut mare lucru. Dacă nu ai participat şi eşti boboc prin facultate, ca atare uşor impresionabil, atunci pot să-ţi spun că ai pierdut o ocazie de a interacţiona cu oameni suficient de deştepti ca sa-ţi împărtăşească o serie de „chestii” (ca să citez un coleg participant la olimpiade) de-ale comunicatorilor.

Prima conferintţă (PR comercial vs. PR politic) după mine a fost cea mai interesantă din perspectica viitorilor oameni de PR asta pentru că s-au prezentat campanii deştepte pentru a-ţi pune în mişcare cel puţin un neuron. Speakerii de nota 10.

Şi ajungem şi la poveştile din campanie cu PNL, PC si PD-L-ul.

Bilă neagră: de cum au intrat invitaţii s-au făcut comozi, mult prea comozi, absolut toţi au vorbit la telefon în timpul conferinţei, unii cu mai puţină jenă decât alţii iar Victor Ciutacu a moderat a la talk show televizat; povesteau, se amuzau, mai mult între ei şi mai putin cu restul lumii.

Bilă albă: aflăm informaţii care, dacă nu au un caracter surprinzător, cu siguranţă au stârnit interesul. Aflăm deci că într-o campanie ziua cea mare, a alegerilor, beneficiaza de tactici aparte în zona rurală precum mobilizarea eficientă a maşinilor în care să încapă cât mai mulţi alegători. De asemenea, foarte interesantă mi sa parut şi cercetarea prezentată de doamna Săftoiu conform căreia, tot în mediul rural, viaţa românului nostru e guvernată de serioase principii creştinesti care-l împiedică să primească sponsorizări  decât o singură dată când se jură cu mâna pe biblie că o să- l rasplatească pe sponsor cu un vot. Concluzia: sari primul pe el ca sa nu ţi-l ia altul înainte.

Şi dacă aflând lucrurile astea îţi pui problema moralităţii nu uita că Victor Ciutacu te sfatuieşte ca în sfera politică să te ghidezi după singurul Dumnezeu, Monitorul Oficial, căci problema nu trebuie pusă în termenii moralităţii ci în cei ai legalităţii. Pe scurt, o conferinţă incitantă.

Livia

Evaluarea evaluarii

Deşi un pic întârziat, scriu acum despre cum s-a desfăşurat prezentarea noastră. Asta e ceea ce aş vrea să regăsesc şi eu pe blogurile celorlalte echipe (pe care nu le văd ca fiind rivale, ci doar competitoare, având în vedere că fiecare va avea un alt client, deci nu aceeași temă de rezolvat). Fără să abordez teme filozofice sau psihologice, probleme existențiale sau de altă natură, şi fără altă introducere, trec la subiect.

Fiind penultima echipa care s-a prezentat, considerând şi decalarea programului stabilit, unii dintre membrii echipei erau obosiţi, alţii nervoşi, altora le creșteau emoţiile.

Am intrat în sală, şi după primul minut, am fost întrerupţi. Ştiam de mult că limba română are multe înţelesuri diferite, dar am fost surprins să aflu că au existat neclarităţi de înţelegere a sensului într-un caz care mi se pare foarte clar. Cu siguranţă juriul se aştepta să descopere la noi neclarităţi, scăpări, bâlbâieli. Cu aceeaşi siguranţă nu mă aşteptam să descoperim noi la juriu.

Ni s-a imputat faptul că noi nu am înţeles tema pe care o aveam de făcut. Reamintesc formularea enunţului:

Realizarea unei campanii de convingere a electoratului să voteze pentru schimbarea tipului de republică, în cadrul unui Referendum.  Aveţi de ales între 2 situaţii ipotetice, în care s-ar organiza un Referendum pentru transformarea Statutui Roman în: a) republica de tip parlamentar; b) republica de tip prezidenţial.

Acolo ni s-a spus că trebuia să alegem un tip de republică şi să o comparăm cu cealaltă – în cazul nostru, alegând regimul prezidenţial, ar fi trebuit comparat cu cel parlamentar. Toate campaniile acestea, din orice domeniu, nu se fac raportându-ne la un spaţiu ireal, fictiv sau nepământean. Aşa că şi noi, am plecat de la existenţa stării de fapt din România, adică de la acest hibrid de regim semi-prezidenţial pe care îl avem. (Chiar aş vrea să aflu câte dintre echipele participante au înţeles că bătălia câştigării referendumului se dă între cele două tipuri de republică propuse, şi nu între una dintre acestea cu cea existentă de fapt). În opinia juriului, actualul regim (semiprezidenţial) ar organiza un referendum în care le-ar impune oamenilor să aleagă între un regim parlamentar şi unul prezidenţial, nedându-le posibilitatea de a păstra sistemul existent (decât probabil în condiţiile nevalidării referendumului din diverse motive). Adică mai pe româneşte: “Cetăţeni, tipul de republică pe care o conducem e praf, aşa că alegeţi între celelalte două, că oricare din ele e mai bună).

Puteam merge pe ideea republicii parlamentare, că ar fi fost mult mai comod, având în vedere că toate republicile europene, cu excepția Belarusului, sunt parlamentare. Chiar dacă ştiam că e mai greu de susţinut, ne-am adaptat nevoilor românilor, cum reies din diferite sondaje, şi am ales celălalt tip. La afirmaţia noastră că unul din aspectele republicii prezidenţiale constă şi în stabilitatea politică, un membru al juriului ne-a spus că şi Ceauşescu a fost preşedinte 25 de ani şi că a fost rău. Noi am gândit din nou republica ca fiind democratică, şi nu dictatorială, deci una în care preşedintele ar fi ales pe un număr de 4-5 ani, cu posibilitatea eventuală a dreptului la două mandate, deci comparaţia făcută nu era binevenită.

Un alt membru al juriului s-a pierdut la un moment dat, ceea ce e posibil din cauza solicitării şi a oboselii, afirmând că doar în SUA nu există premier. Cand ne refeream la stabilitate politică, noi aveam în vedere că şeful statului este şi şeful guvernului, aşa cum este nu doar în SUA, ci şi în alte republici prezidenţiale, precum Brazilia, Argentina, Venezuela ş.a. Este adevărat, în Belarus există un premier numit de şeful statului.

În rest, nu pot spune că întrebările puse nu au fost realiste sau că nu au fost de bun simţ. Am înţeles perfect pragmatismul juriului, ceea ce denotă că tema noastră nu era pentru o situaţie pur teoretică. Tot respectul. Unii membri ai echipei au fost nemulţumiţi. Putea fi mai rău, dar cu siguranţă, – prin aportul, coeziunea şi înţelegerea fiecăruia – va fi mai bine.

IL CAPO (Ştefan)

Picătura de adevăr

Au trecut preselecţiile, am trecut şi noi de ele, am ajuns în finală. Nemeritat şi pervers am ajuns în finală. Nemeritat deoarece am avut o campanie de tot rahatul, cea mai slabă campanie la elaborarea căreia am contribuit. Pervers deoarece cunoscând modul de jurizare am elaborat totul la limită, atât cât trebuie ca să trecem mai departe, nimic mai mult.

Multe greşeli de planificare, tactici fade, mesaje neinspirate şi controversate, lipsa de argumente puternice, nimic din campanie nu s-a legat coerent. Când completam formularul de înscriere cu rezolvarea briefului nu îmi venea să cred ce prostii scriam şi ca atare, să nu mai lungesc suferinţa, din 4000 de caractere am folosit doar vreo 2500. Mi-era lene şi ruşine să scriu. Dacă noi am trecut de preselecţii cu o campanie de care ar râde şi o gaină de la avicola, înseamnă că echipele contracandidate au fost la fel sau mult mai rău. Juriu ne-a ales pentru că nu avea pe cine alege, eram cea mai draguţă glumă proastă dintr-un noian de penibilităţi.

Despre echipă…doar atât: autosuficienţă, comoditate mentală şi superficialitate, ca să parafrazez un membru la juriului.

Aaaa…şi postul nu e o minciună!

Radu

We’re officially in

E oficial. Participăm. Alături de alte 17 echipe, dintre care vreo 10 au bloguri. Unele  (adică ele blogurile) nu funcționează, altele au acceași temă cu blogul nostru (pe această cale îl salut pe Marius, coleg FCRP-ist cu care am avut plăcerea să concurez și anul trecut),  unele au articole monofrastice, altele propun cititorilor spre lecturare adevărate romane cu subiecte mai mult sau mai puțin interesante.

Perioada în care am rezolvat brieful a fost zbuciumată. Adică plină de evenimente. Răceli, drumuri interminabile dintr-un capăt al Bucureștiului în celălalt (am aflat cu această ocazie că la OMV Băneasa au și salate și cartofi wedges), dezbateri furtunoase, ceaiuri de tei, certuri furioase, dezamăgiri, revelații. Am descoperit că Radu face un piure excelent și că dacă se enervează își ia jucăriile și pleacă. Așa se face că eram foarte aproape să dezlipim foile cu strategii si tactici de pe dulap, să aruncăm documentele cu idei în coșul de gunoi virtual și să nu mai participăm la olimpiade. Cel puțin nu anul acesta. În cele din urmă, printr-o minune divină sau nu, Radu a revenit cu picioarele pe pământ și cu mintea printre noi și a trimis rezolvarea briefului pentru care ne-am (z)bătut la propriu.

***

Suntem programați pentru interviu joi, pe 23, la 13.30. Morcovul crește.

Alexandra

1, 2, 3… Testing

Este primul articol pe blogul echipei și nu știu dacă ar trebui scris la singular sau la plural. Este evident că scrie o singură persoană, întrucât ar fi mult prea complicat să se înghesuie toți cei 5 membri în fața unei tastaturi și să apese fiecare pe câte o tastă pentru a forma cuvinte, însă la fel de evident este și faptul că acea unică persoană ce și-a asumat responsabilitatea de a face echipa cunoscută scrie în numele tuturor.

The Liars înseamnă trei fete și doi băieți. Livia, Ivona, Alexandra, Radu și Ștefan. Am putea acum să inventăm o poveste care să le stoarcă și ultima lacrimă celor mai sensibili despre cum noi ne știm din copilărie, locuiam în același bloc și eram buni prieteni care se jucau rațele și vânătorii în fiecare zi în parcare, despre cum părinții noștri s-au mutat fiecare în alt oraș și despre cum ne-am întâlnit în mod miraculos pe străzile Bucureștiului exact înainte de Olimpiadele Comunicării.

În realitate însă, ne-am întâlnit pentru prima dată cu câteva zile înainte de expirarea termenului limită de trimitere a formularului de înscriere. Am sărit peste partea introductivă de tipul „Bună, sunt Alexandra, îmi place să înot și când voi termina facultatea vreau să devin președinte” și am trecut direct la discutarea briefului și alegerea unui nume.

Ne-am cunoscut pe parcurs. Timizi, vorbăreți sau acizi am stat timp de 4 ore într-o sufragerie și am pus și cel mai leneș neuron la treabă pentru a găsi un nume potrivit pentru echipă. L-am găsit și apoi ne-am dus fiecare la casele noastre. Am amânat începerea rezolvării breifului pentru mâine. Dis de dimineață. Ca niște oameni matinali ce suntem.

Alexandra