Minţim mult. Atât de mult, încât linia de demarcaţie dintre minciună şi adevăr a devenit imperceptibilă. Şi totuşi…cum poate fi adevărat? Nu se duelează ele, cavalereşte, în paginile îngălbenite ale cărţilor sfinte? Nu sunt ele prezente în viaţa de zi cu zi, sub forma mai blândă a regulilor bunului simţ? A ceea ce se cade şi nu se cade?
Nu se găsesc ele, clar delimitate, în conştiinţa fiecărui om?
Nu.
Pentru că omului îi place să creadă că este bun. Că nu minte şi că face numai lucruri bune. Că este un model de conduită pentru semenii lui şi, bineînţeles, că va ajunge în Rai.
Şi pentru că este prea ipocrit pentru a recunoaşte când greşeşte, omul devine un mincinos cronic. „Nu l-am minţit pe prietenul meu cel mai bun. De fapt am încercat să îl protejez de cruzimile realităţii exterioare…” Faptul că i-am ascuns adevărul mă face pe mine mai merituos si altruist.
Şi aşa, viaţa întreagă este un şir nesfârşit de minciuni amabile. Un interminabil lanţ de lupte simbolice, de cuvinte îmbrăcate în haina frumoasă a adevărului. Minciuni frumoase care ne ajută să dormim liniştiţi seara. În fond, tot minciuni.
Condamnăm minciunile celorlalţi, sub egida aceluiaşi motiv al deculpabilizării personale. De altfel, cu cât ne simţim mai vinovaţi, cu atât judecăm mai mult acţiunile semenilor pe care, să nu uităm, ar trebui să-i iubim mai mult decât pe noi înşine.
“Într-adevăr, poate am greşit “. Dar nici în acest caz, minciuna mea nu se compară cu alte afronturi aduse principiului adevărului…mai mari, mai grave. Iar politica este stăpâna de netăgăduit în Regatul minciunii. Este mecanismul natural de atenuare a tensiunilor sociale. Acea cutie a Pandorei în care se revarsă, generoase, toate frustrările oamenilor, toate nemulţumirile şi remuşcările lor. Politica, minciuna minciunilor, politicianul, dascălul emerit al lui Pinocchio…
Suntem nişte mincinoşi incurabili, e clar. Condamn această lipsă de moralitate! Să fim mai sinceri! Mai oneşti! Mai buni!
Şi pentru că îmi place să fiu un exemplu demn de urmat, voi fi eu cea care va pune baza unui viitor mai “bun”.
Mă numesc Raef Ivona-Arina şi tocmai v-am minţit cu neruşinare. (şi cum minciunile cu adevărat reuşite conţin un sâmbure de adevăr, aflaţi că prima parte a propoziţiei e adevărată şi că nu am tulburări de personalitate – nu încă). 
“O minciună nu ar avea nici un sens decât dacă adevărul este periculos.”- Alfred Adler
comentarii recente